Visul meu.

Iti spuneam candva ca io nu vorbesc despre vise. Dar asta nu-nseamna ca ele nu exista. Defapt ELE nu exista, pentru ca acum nu am decat un singur vis.
Sa-mbatranesc alaturi de tine.
Sa te pot privi dimineata cand te trezesti.
Sa vi sa plangi pe umarul meu atunci cad iti este greu.
Sa fiu primul caruia-i spui cat de fericita esti.
Sa fiu singurul caruia-i imparasesti bucuria ta.
Sa fiu cel care te face sa razi.
Sa fi sprijinul meu.
Sa vrei sa fi a mea.
Sa te vad nemachiata.
Sa te vad incaltata cu ceva ce nu are toc de 5 centimetrii.
Sa te vezi cu ochii mei si sa simti ce-i in inima mea.

Dar toate astea-s lucruri copilaresti, adolescentine. Cum pot vorbi despre asa ceva fara a fi ridicol!? Ba mai rau. Tu vrei sa fi a altuia. Nu concepi sa n-ai tocuri in picioare ( cred ca si papucii de casa au tocuri la tine! ). Tu nu-ntelegi nimic din ceea ce zic io ( d'apoi ceea ce simt!? ). Atunci!?
Cum as putea vorbi despre visul meu!? Nu-mi ramane decat sa sper ca-n lumea asta exista cineva ce-ti va putea lua locul. Cineva care va putea tine visul asta-n viata. Caci nimic nu-i mai frumos in viata ca un vis, dar nici mai doreros ca moartea unuia.
Si uite-asa alta-ti va lua locul in visul meu.
Si tot asa ma voi multumi sa traiesc alaturi de ea, nemaigandindu-ma la batranete.
Si tot asa ma voi multumi doar daca ma va baga in seama. Sau poate mai rau. De ma va ignora lasandu-ma sa ma uit la televizor.
Si uite cum din visul meu s-a ales praful.
Si uite cum, fara sa vrei, fara sa sti macar, ai distrus cel mai frumos lucru ce-a existat in viata mea. Si uit-asa, scriind tampenii, imi dau seama ce greseala fac. Si totusi nu pot reactiona. Cum poti sa te temi asa tare sa pierzi ceea ce nu ai incat nici nu-ndraznesti sa-ncerci macar sa vezi d-ar fi posibil ca un asemena vis sa devina realitate!? Cum pot fi atat de prost!? De ce-s asa las!?